Ninge pe Transfăgărășan! Salvamont Argeș avertizează șoferii și turiștii
Salvamont Argeș avertizează asupra condițiilor meteo dificile de pe Transfăgărășan, unde ninge la altitudini de peste 1.600 de metri, iar vizibilitatea este redusă.
În aceste condiții, atât șoferii, cât și turiștii care se află în zona montană sunt sfătuiți să manifeste prudență și să nu subestimeze riscurile.
Conducătorii auto trebuie să reducă viteza, să păstreze distanța de siguranță, să evite manevrele bruște și să se asigure că mașinile sunt echipate corespunzător pentru condiții de iarnă. De asemenea, este important să respecte semnalizarea și eventualele restricții de circulație.
Turiștii sunt sfătuiți să se informeze înainte de plecare, să poarte echipament adecvat temperaturilor scăzute și să evite traseele expuse sau deplasările care îi pot pune în pericol în condiții de vizibilitate redusă.
Salvamont Argeș recomandă verificarea prognozei meteo, a stării drumului și a condițiilor de acces în zona montană, prin intermediul surselor oficiale. Vremea la altitudine se poate schimba rapid, iar condițiile de la plecare pot fi diferite de cele întâlnite pe traseu.
În caz de urgență, apelați 112 sau Dispeceratul Național Salvamont, la numărul 0-SALVAMONT (0725 826 668).








