Schimbare majoră în sănătate de la 1 septembrie
La 1 septembrie va fi operaţională platforma online, făcută de CNAS, denumită e-sănătatea mea, prin intermediul căreia fiecare pacient va putea accesa tot istoricul său medical din sistemul sanitar, la furnizori în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, de stat sau privaţi, lista serviciilor medicale pe care le-a primit şi pe care Casa de Asigurări le-a decontat pentru el, şi prin care îşi va putea face programări online la medici din sistemul sanitar de stat. Toate informaţiile tale medicale, disponbile în contul tău online din platforma e-sănătatea mea, vor fi securizate, asigură CNAS.
Cum intri în platforma online e-sănătatea mea ca să ai acces la tot istoricul tău medical în relaţia cu furnizorii de servicii medicale publici sau privaţi, aflaţi în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.
Platforma e-sănătatea mea va funcţiona împreună cu programele informatice deja utilizate de cabinete și spitale, fără ca acestea să fie nevoite să își schimbe aplicațiile sau modul de lucru, susţin oficialii CNAS.
Realizarea plaformei e-sănătatea mea e reglementată prin Legea 157 din 2026 care completează articolul 280 din Legea nr. 95/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.







