ANAF: noi prevederi fiscale pentru veniturile din dividende aplicabile din 2026
Reamintire privind regimul fiscal aplicabil dividendelor începând cu anul 2026 În conformitate cu prevederile Legii nr. 141/25.07.2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, începând cu veniturile din dividende distribuite de la data de 1 ianuarie 2026, se aplică noua cotă de impozit pe dividende. Astfel, persoanele juridice româ=ne care plătesc dividende către persoane juridice române sau persoane fizice române au obligația de a reține, declara și plăti la bugetul de stat impozitul aferent dividendelor distribuite. Cota de impozit aplicabilă este de 16% din valoarea brută a dividendelor plătite, iar impozitul reținut este final. Obligațiile declarative și de plată se îndeplinesc: până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se efectuează plata dividendelor; sau până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor distribuirii, în situația dividendelor distribuite, dar neplătite acționarilor/asociaților/investitorilor până la sfârșitul anului în care a fost aprobată distribuirea acestora. Precizare importantă: Pentru dividendele distribuite în baza situațiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025, se aplică cota de impozit de 10%, fără recalcularea ulterioară a impozitului, după regularizarea efectuată pe baza situațiilor financiare anuale aprobate potrivit legii. Temei legal: Legea nr. 141 din 25 iulie 2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare.







