Sicoe dă raportul industriei auto – Observator de Arges

Sicoe dă raportul industriei auto

Sicoe dă raportul industriei auto

Afacerile din industria auto românească, incluzând aici atât producţia de maşini, cât şi pe cea de componente, au urcat la circa 23,5 miliarde euro.

„Aproape 6 miliarde revin autoturismelor, iar 17,5 miliarde componentelor auto. Creşterea din 2017 are ca surse mărirea ponderii Duster în producţia Dacia, punerile în funcţiune de capacităţi noi şi intensificarea producţiei în majoritatea capacităţilor existente în sectorul de componente”, a declarat preşedintele ACAROM, argeşeanul Gabriel Sicoe.

Pe lângă eliminarea taxei pe poluare, alte două evenimente petrecute în toamna lui 2017 au avut efecte pozitive profunde şi de durată asupra industriei auto: demarajul producţiei Ford EcoSport la Craiova şi a noului model Dacia Duster la Mioveni. „Ponderea noului Duster în gama Dacia va continua să crească în 2018, fapt care va induce efecte similare asupra sectorului de componente”, a mai declarat Sicoe.