Fiscul va implementa, până pe 15 aprilie, o serie de măsuri menite să îmbunătăţească colectarea la buget a taxelor şi impozitelor, a declarat Bogdan Stan, noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
„Este vorba despre dezvoltarea unui mecanism de îndrumare a contribuabilului, în urma căruia cu toţii avem de câştigat, atât ANAF că instituţie, pentru că vom conta pe încasări mai mari, cât şi contribuabilul, care va putea să-şi achite obligaţiile fiscale mult mai uşor”, a spus Bogdan Stan, potrivit Mediafax.
El a prezentat primului ministru, Sorin Grindeanu, un plan ce cuprinde 14 măsuri ce urmăresc îmbunătăţirea colectării la buget a taxelor şi impozitelor.
O altă categorie de măsuri vizează intensificarea controalelor la diferite entităţi, fiind vizate zone şi domenii de activitate în care se constată scăderea conformării fiscale şi care prezintă riscuri de fraudă.
Fiscul va rambursa, în luna martie, TVA în valoare de 439,38 milioane lei, informează un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Suma include, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA soluţionate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 21 ianuarie 2017, cu excepţia deconturilor aferente operaţiunilor de import, care au fost soluţionate până la data selecţiei
Deconturile cu compensare şi restituire se ridică la 310,31 milioane lei, din care 34,36 milioane lei se compensează şi 275,95 milioane lei se restituie.
De asemenea, deconturile cu compensare integrală au un cuantum total de 61,29 milioane lei.
Agenţia îşi schimbă abordarea acţiunilor de control fiscal, care se va face exclusiv în raport de rezultatele obţinute în urma unei ample analize de risc.
„În eventualitatea în care, ca urmare a analizei, vor fi constatate neconcordanţe între datele raportate de contribuabili şi cele deţinute de administraţia fiscală, contribuabilii încadraţi în categoria de risc fiscal mare vor face în viitorul imediat obiectul unor controale fiscale”, se arată într-un comunicat al Agenţiei.
ANAF reaminteşte contribuabililor că au obligaţia de a declara toate achiziţiile şi vânzările şi de a deduce, atât în scopul impozitului pe profit cât şi al TVA, numai acele sume aferente tranzacţiilor la care au dreptul conform normelor legale, menţionează comunicatul.
Scopul este acela de a permite contribuabililor luarea de măsuri pentru depunerea tuturor declaraţiilor la termenele legale, precum şi a celor nedepuse sau a celor rectificative, după caz, şi totodată ca, în situaţia unui eventual control, să aibă timp să pregătească documentele contabile şi fiscale necesare efectuării acestuia.