Ninge abundent şi se circulă în condiții de iarnă. Mai multe localităţi, fără curent electric – Observator de Arges

Ninge abundent şi se circulă în condiții de iarnă. Mai multe localităţi, fără curent electric

Ninge abundent şi se circulă în condiții de iarnă. Mai multe localităţi, fără curent electric

În acestă dimineață ninge pe mai multe sectoare de drumuri naţionale şi autostrăzi din 24 de judeţe, dar niciun drum nu este închis.

 14 localităţi din patru judeţe, fără curent. Peste 13.000 angajaţi ai MAI, mobilizaţi

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă că peste 13.000 de angajaţi ai instituţiei sunt mobilizaţi să intervină pentru diminuarea efectelor vremii, instituţia menţionând că 14 localităţi nu au energie electrică.

„Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică a consumatorilor finali sunt afectate 14 localităţi din 4 judeţe (AG, OT, TL şi VN), însumând 3.167 de consumatori, iar pentru remedierea situaţiei acţionează 14 echipe de intervenţie”, transmite MAI.

 Ministerul precizează că nu sunt drumuri blocate, însă în zonele în care ninge se circulă în condiţii de iarnă.

„În cursul zilei de astăzi sunt pregătite să acţioneze peste 13.000 de angajaţi ai M.A.I., dintre care 4.600 de poliţişti, 3.500 de jandarmi şi 5.100 de pompieri cu 3.031 mijloace de intervenţie. Pe Autostrada 1 Bucureşti – Piteşti ninge pe toată lungimea şi se acţionează cu 30 de autovehicule care lucrează în baterii de câte trei. Carosabilul este la negru. Pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa ninge între kilometrii 12 (Bucureşti) şi 65 (Lehliu) însă, în prezent, se circulă în condiţii de iarnă”, potrivit sursei citate.

UPDATE ora 7.40: Ninge pe mai multe sectoare de drumuri naţionale şi autostrăzi de pe raza judeţelor Dolj, Caraş – Severin, Mehedinţi, Olt, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Hunedoara, Timiş, Braşov, Sibiu, Covasna, Harghita, Mureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Alba, Neamţ, Suceava, Botoşani, Bacău şi Vrancea.

La ora 5.00 a intrat în vigoare codul galben de ninsori viscolite pentru judeţele Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea, iar până la ora 11.00 este în vigoare un cod galben de ninsori pentru judeţele Caraş-Severin, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea şi zona de munte a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba, Braşov, Dâmboviţa şi Prahova.

Potrivit Centrului Infotrafic, luni dimineaţă nu erau anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui accident sau a vremii nefavorabile.