Dănuţ Bica, deputat PNL: Proiectul de lege privind achiziţionarea domeniului Vilei Florica – Observator de Arges

Dănuţ Bica, deputat PNL: Proiectul de lege privind achiziţionarea domeniului Vilei Florica

Dănuţ Bica, deputat PNL: Proiectul de lege privind achiziţionarea domeniului Vilei Florica

Astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, deputatul liberal Dănuţ Bica a susţinut un discurs în care a exprimat punctul de vedere al Grupului parlamentar al PNL privind achiziționarea Vilei Florica din Ştefăneşti, de către Ministerul Culturii.

“Stimați colegi,

Situat în orașul Ștefănești, județul Argeș, în vecinătatea municipiului Pitești, conacul familiei Brătianu, numit și „Vila Florica”, datează de la mijlocul secolului al XIX-lea și este unul dintre cele mai frumoase domenii boierești din România, păstrat foarte bine până în zilele noastre.

Este conacul în care s-a născut și a trăit cea mai importantă familie de oameni politici români, o adevărată dinastie civilă, care a dat țării trei prim-miniștri, dintre care primii doi, Ion C. și Ion I.C. Brătianu, au avut un rol covârșitor în realizarea României moderne, de numele primului legându-se Independența națională, iar de al celui de al doilea Marea Unire din 1918.
Ansamblul conacului Brătianu-Florica reprezintă, indiscutabil, un bun de patrimoniu național, având o valoare inestimabilă pentru istoria și cultura neamului românesc.

În „Vila Florica”, clasificată drept monument istoric clasa A, își desfășoară activitatea Centrul de Cultură „Brătianu”, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Argeș.

În anul 2013 imobilul și terenul aferent au fost retrocedate moștenitorilor Brătienilor, care, prin încheierea unui contract de comodat, au permis Centrului de Cultură „Brătianu” să funcționeze în această locație până la finalul anului în curs. Din păcate, de patru ani, atât Ministerul Culturii și Identității Naționale cât și Consiliul Județean Argeș nu au reușit să-și exercite dreptul de preemțiune în vederea achiziționării „Vilei Florica”, existând riscul ca aceasta să fie vândută unor investitori privați, care să-i ofere o destinație nedemnă de valoarea sa istorică.

Achiziționarea „Vilei Florica” de către Ministerul Culturii și Identității Naționale, în vederea păstrării sale în patrimoniul național, este imperios necesară.

Trecând peste orice fel de orgolii politice trebuie să aprobăm acest demers deoarece conacul Brătianu-Florica nu este extrem de important numai pentru județul Argeș sau pentru Partidul Național Liberal, ci pentru întreaga națiune română.

La Florica s-a scris istorie românească, balcanică și europeană iar, în perspectiva aniversării Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, cumpărarea conacului de către Minister va constitui cel mai potrivit omagiu care poate fi adus familiei Brătianu.

Pe de altă parte se va elimina astfel riscul ca acest ansamblu istoric și cultural să ajungă în starea de ruină în care, din păcate, se găsesc alte clădiri cu valoare istorică din județul Argeș, cum ar fi conacul generalului Ion Perticari din comuna Izvoru, conacul marelui istoric și om politic Gheorghe Brătianu din comuna Rătești, casa liderului ţărănist Ion Mihalache din comuna Dobrești sau cea a marelui scriitor Liviu Rebreanu din Valea Mare, orașul Ștefănești.

Având în vedere cele prezentate anterior, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va vota pentru adoptarea Proiectului de Lege privind achiziționarea imobilului Ansamblul conacului Brătianu-Florica („Vila Florica”), situat în localitatea Ștefănești, județul Argeș, de către Ministerul Culturii, iar eu, ca deputat de Argeș, cu atât mai mult susţin această iniţiativă.

Vă mulțumesc! Dănuţ BICA, deputat PNL de Argeş”.