Curtea de Argeş: băuturile alcoolice, interzise! – Observator de Arges

Curtea de Argeş: băuturile alcoolice, interzise!

Curtea de Argeş: băuturile alcoolice, interzise!

În oraşul regal, Curtea de Argeş, se desfăşoară ultimele pregătiri pentru ziua când vor avea loc funeraliile Regelui Mihai I. Autorităţile locale au dat ordin să se cureţe străzile, iar sâmbătă vor închide bulevardul central şi vor interzice băuturile alcoolice.  Primarul din Curtea de Argeş, Constantin Panţurescu, a declarat că „dacă până acum, potrivit programului, curăţenia se făcea la două-trei zile pe domeniul public, acum facem un plus de curăţenie”.

În ceea ce priveşte Gara Regală din Curtea de Argeş, aflată într-o avansată stare de degradare, Panţurescu a spus că faţada va fi acoperită cu un mash care imită construcţia. „Era singura soluţie pentru sâmbătă”, a precizat Panţurescu.

Gara Regală din Curtea de Argeş este declarată monument istoric, fiind în proprietatea Ministerului Transporturilor, dar în administrarea Regionalei CFR Craiova. Gara Regală din Curtea de Argeş a fost dată în folosinţă în 1899.