Cursuri postliceale la UPIT – Observator de Arges

Cursuri postliceale la UPIT

Cursuri postliceale la UPIT

Universitatea din Piteşti a primit autorizarea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior pentru înfiinţarea Colegiului Terţiar Nonuniversitar.

Asta înseamnă că, din toamna anului 2018, va organiza cursuri postliceale pentru meserii cerute pe piaţa muncii, care nu se regăsesc în oferta liceelor din judeţul nostru. O altă noutate este că la această formă de învăţământ se pot înscrie şi absolvenţi de liceu care nu au promovat Bacalaureatul, cu condiţia să ia examenul de maturitate până la finalizarea cursurilor postliceale.

În oferta de specializări a Colegiului Nonuniversitar se regăsesc meserii precum: cameraman, fotoreporter, contabil, evaluator de mediu, fizioterapeut, asistent medical generalist, asistent farmacie, tehnician echipament de calcul, agent comercial, ghid turistic, asistent manager în unităţi hoteliere, asistent gestiune, funcţionar bancar, agent fiscal etc. Un alt dosar a fost depus pentru operator cadastru.

Cursurile postliceale sunt cu taxă, însă este posibil ca oferta de şcolarizare să cuprindă şi locuri subvenţionale de la buget.