Chimcomplex menţine angajaţii Oltchim – Observator de Arges

Chimcomplex menţine angajaţii Oltchim

Chimcomplex menţine angajaţii Oltchim

Chimcomplex, noul proprietar al Oltchim, va păstra angajaţii şi salariile celor care lucrau până acum la instalaţiile de pe platforma din Râmnicu Vâlcea şi are în plan să relanseze producţia de PVC, material care nu se mai fabrică în România, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al Chimcomplex, Virgiliu Băncilă.

Combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă în 2013. Planul de reorganizare a prevăzut vânzarea de active, care au fost împărţite în 9 grupe, iar Chimcomplex a depus o ofertă angajantă pe 6 iulie 2017 pentru cinci grupe de active, plus a şasea parţial. Pe 18 decembrie, oferta Chimcomplex a fost aprobată de Adunarea Creditorilor.

Combinatul a fost construit pentru cinci linii de producţie, pentru principalele produse: produse clorosodice, polioli şi polieteri, oxoalcooli şi plastifianţi, PVC şi pesticide. Grupa de pesticide a fost oprită odată cu intrarea în Uniunea Europeană, în 2007, iar în 2008 s-a oprit şi producţia de PVC (policlorură de vinil), odată cu închiderea rafinăriei Arpechim, de unde provenea materia primă. Oltchim era singurul producător de PVC din ţară.

Întrebat cum poate fi reluată producţia de PVC la Oltchim, din moment ce rafinăria Arpechim, furnizorul de materie primă, nu mai funcţionează, Băncilă a explicat că tehnologiile au evoluat, iar materiile prime pot fi obţinut, mai nou, şi din procesarea gazelor naturale, nu doar a ţiţeiului, ca până acum.